Tineri bănuiți de profanare de morminte!

La data de 2 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni, fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de profanare de morminte, au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, din comunele Brănești și Ionești, bănuiți de săvârșirea faptei, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul IPJ Gorj.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în noaptea de 29/30 noiembrie a.c., tinerii ar fi vandalizat mormântul tip cavou al unui bărbat de 48 de ani, situat pe raza comunei Brănești, de unde ar fi sustras suma de 2.500 lei si 100 euro, bani ce au fost aruncați peste sicriu în mormânt la momentul înhumării.

În cursul zilei de astăzi, tinerii vor fi prezentați unității de parchet competente, cu propuneri legale.