S-a înființat Zona Metropolitană Târgu Jiu

Reprezentanții Primăriei Târgu Jiu au anunțat, azi, că magistrații de la Judecătoria locală au aprobat înființarea unei zone metropolitan, în jurul municipiului reședință de județ. “Comunicarea referitoare la înființarea Zonei Metropolitane Târgu Jiu a fost emisă de Judecătoria Târgu Jiu, entitatea nou formată cuprinzând municipiul Târgu Jiu, orașul Bumbești Jiu, și comunele Arcani, Bălești, Bălănești, Dănești, Drăguțești, Lelești, Scoarța, Stănești. Asociația are ca scop dezvoltarea comunităților amintite prin accesarea de noi oportunități, de la diverse finanțări ce vizează zonele metropolitane și până la proiecte comune de anvergură”, arată un comunicat al Primăriei Târgu Jiu.