PoliticaUltima ora

Iordache, demisie din “gașca instabilă”

Senatorul Ion Iordache și-a dat demisia din grupul PNL, urmând “aripa” Orban. Liberalul din Gorj acuză liderii PNL, că nu au consultat parlamentarii partidului, atunci când au luat decizii, iar acestea s-au dovedit unele proaste, pentru care nu vor să răspundă. “Am decis să demisionez din grupul PNL din Senat și voi rămâne senator neafiliat politic. Este un act de protest față de actuala conducere a partidului care ia decizii fără consultare și care urmărește doar interesele grupului care a acaparat partidul. Sper ca semnalul meu de alarmă să determine o reacție din partea tuturor liberalilor de bună credință care nu sunt de acord cu această guvernare haotică, care nu au fost consultați nici măcar o dată atunci când s-au luat decizii, dar care trebuie să explice oamenilor dezastrul din țară. Cum explici că, din cauza unor iresponsabili, dispare zilnic un sat românesc, că nu se știe când și cum se va rezolva explozia prețurilor la electricitate, gaze, materiale de construcții sau mâncare”, a anunțat senatorul, în această dimineață, printr-un comunicat de presă.

Ion Iordache acuză noua conducere a PNL, că nu a muncit niciodată. “Îmi doresc să fac parte dintr-o echipă formată din oameni echilibrați și dispuși să pună umărul la treabă, nu dintr-o gașcă instabilă care nu a muncit niciodată”, mai arată parlamentarul demisionar.

Articole similare

Back to top button