PoliticaUltima ora

CURS. PNL se prăbușește, PSD e „pe cai mari”

Un sondaj CURS arată că PNL a intrat pe un trend negativ, care l-a dus la 19%. În schimb, PSD a crescut la 39%. Conform aceleiași surse, AUR se află la 12 procente, iar USR, la 11%. Liderul PNL Târgu Jiu, Marcel Romanescu, spune că procentele sunt îngrijorătoare, dar ele se datorează deciziilor politicienilor din conducerea partidului.

Romanescu speră ca liderii de la centru să găsească o soluție, în perioada următoare, pentru asigurarea guvernării. Primarul din Târgu Jiu spune că nu contează partenerii politici, importantă e “stabilitatea”.

Liderul PSD Gorj, Mihai Weber, susține că românii sunt nemulțumiți de scumpirile din ultima perioadă, iar PNL a fost taxat pentru modul în care a înțeles să facă guvernare.

Sondajul CURS a fost realizat la nivel național, în perioada 25-30 octombrie 2021. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, se află în fruntea clasamentului încrederii populației, cu 26%, urmat de George Simion de la AUR, cu 18 procente și abia pe locul trei se situează Klaus Iohannis, cu 17%.

Articole similare

Back to top button