ActualitateSliderSocialUltima ora

Expropriat din cauza centurii, lăsat și fără teren și fără despăgubiri

Unul dintre gorjenii ale căror terenuri au fost expropriate, pentru construirea centurii Târgu Jiului, așteaptă, de șapte ani, să fie despăgubit. Maximilian Greabăn se luptă cu morile de vânt, după ce autoritățile statului au trecut greșit numele și numărul cadastral al rudei pe care o reprezintă. Bărbatul a trimis zeci de adrese, a mers în audiențe și a ajuns chiar în instanță.

În ultimii șapte ani, gorjeanul a bătut toate instituțiile care aveau atribuții în sensul problemei pe care o întâmpină. Vremea a trecut, dar problema a rămas.

Și anomaliile nu se opresc aici. Terenul încurcat în acte a fost evaluat la 5 euro/ metrul pătrat, în timp ce vecinii au primit sume și de patru ori mai mari. Fără o explicație plauzibilă

Maximiliam Greabăn a ajuns până la Înalta Curte de Casație și Justiție, în încercarea de a remedia eroarea făcută în momentul în care Guvernul a publicat lista cu cei care urmau a fi expropriați

Gorjeanul face apel la instituțiile statului, să se implice în elucidarea problemelor apărute din momentul în care a demarat proiectul centurii de la Târgu Jiu.

Documentația făcută „pe genunchi” pentru proiectul centurii Tg Jiului a creat numeroase probleme proprietarilor, mulți dintre ei căutându-și dreptatea în instanță.

Articole similare

Back to top button