Crucea Roșie asigură igiena în școli

Zeci de mii de elevi din România au beneficiat în ultimii ani de condiții de igienă mai bune în unitățile în care învață, datorită  unui program inițiat de Crucea Roșie Română și un producător de produse de igienizare. Campania a ajuns la cea de-a șasea etapă, în cadrul căreia 25 de unități de învățământ din 19 județe vor primi produse de igienă indispensabile pentru menținerea curățeniei și igienizării toaletelor.

Printre cele 19  județe se numără și Gorjul. Două unități de învățământ vor beneficia de produse de igienă pentru siguranța elevilor. Este vorba despre Școala Gimnazială numărul 1 din Rovinari și Școala Gimnazială „Ion Vâlceanu” Drăgotesti.

„Igiena nu este un lux, ci un drept elementar” susține Crucea Roșie.

Atunci când vine vorba de banalul mers la toaletă, în România mii de copii sunt nevoiți să facă față zi de zi condițiilor precare de igienă pe care le oferă grupurile sanitare din unitățile lor de învățământ, care uneori nu au nici măcar autorizație sanitară sau surse de apă adecvate, lucru mai mult decât îngrijorător. Toaletele sunt deteriorate, neigienizate, iar în unele situații nici măcar nu se află în interiorul unității școlare, ci în curte, unde accesul celor mici este dificil și nesigur, ba chiar periculos, în caz de condiții meteo nefavorabile.

În cadrul campaniei derulate deja de câțiva ani, peste 70,000 de elevi au beneficiat  de condiții mai bune de igienă în școli.  Compania producătoate de produse igienizante a donat peste 180,000 de euro pentru construirea de grupuri sanitare, acolo unde erau improvizate în curte, pentru renovarea lor, dacă erau degradate, uzate și nemodernizate, dar și pentru produse de igienizare, curățenie și dezinfectare.

Cei care cunosc o școală care are nevoie de construirea unei toalete, de renovarea ei sau de produse de curățenie și igienizare, o pot înscrie în program, pentru ca cei mici să nu fie nevoiți să suporte frigul, mizeria sau teama atunci când au nevoie să folosească toaleta școlii sau grădiniței lor.

De asemenea, cei care doresc să contribuie la această cauză o pot face printr-o donație pe www.crucearosie.ro. Toate fondurile sunt gestionate de către Crucea Roșie Română, la fel ca și coordonarea procesului de selecție a școlilor și de implementare a lucrărilor. Trimestrial, se stabilește o nouă instituție de învățământ beneficiară a proiectului dintre cele care s-au înscris pe site și respectă condițiile de eligibilitate.