Comercianți de la Nedeia, amendați de DSVSA

Aproape 120 de controale au efectuat inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Gorj. În urma acestora, mai mulți comercianți s-au ales cu sancțiuni contravenționale. Târgul anual de la Polovragi a fost principalul vizat de autorități, iar acolo s-au dat cele mai multe amenzi.

Neregulile constatate au vizat în principal igiena precară dar și manipularea necorespunzătoare a produselor destinate consumului. Inspectorii au aplicat 5 sancțiuni contravenționale comercianților din Polovragi. Fiecare a primit câte 1200 de lei, astfel că valoarea totală se ridică la 6000 de lei.

O rulotă snack-bar amplasată în Târgul anual de la Polovragi a fost sancționată pentru neigienizarea spațiului de depozitare a produselor alimentare. Alte două rulote snack-bar și fast-food  au primit aceeași sumă pentru comercializarea preparatelor din carne la grătar către consumatorul final fără a deține echipament complet de protecție sanitară.

Tot cu 1.200 lei a fost amendată o altă rulotă fast-food, pentru manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare. Mai exact,  recipientele cu preparate culinare au fost depozitate prea aproape de zona pietonală, existând risc de contaminare cu praf.

O rulotă snack-bar amplasată în aceeași zonă a fost sancționată pentru manipularea neigienică a produselor alimentare. Angajatul nu deținea echipament de protecție sanitară în timp ce prepara termic carne la grătar.

Controalele inspectorilor se vor intensifica în sezonul estival și se vor concentra atât pe magazinele alimentare, cât și pe zonele intens frecventate de turiști, precum restaurante, baruri, pensiuni sau tradiționalele târguri.