CulturaFără categorieSliderSocialUltima ora

Inteligența artificială, prezentată la UCB

V-ați întrebat vreodată de ce reclamele din online au de cele mai multe ori legătură cu un subiect căutat recent, sau chiar cu un obiect despre care ați discutat că vreți să îl achiziționați? Totul se bazează pe inteligență artificială, iar fenomenul nu trebuie să sperie pe nimeni. Pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine cum funcționeaă toate acestea, Universitatea Constantin Brâncuși din Târgu Jiu este gazda unui eveniment privind inteligența artificială.

Vineri, începând cu ora 10:00, fondatorul Centrului pentru Mașini Inteligente, Andrei Luchici, va fi prezent în sediul Facultății de Inginerie, strada Calea Eroilor, nr. 30, sala 016  pentru a explica pe larg conceptul.

Andrei Luchici este din Craiova, dar acum locuiește în Târgu Jiu. Și-a început cariera în domeniul inteligenței artificiale acum aproape 10 ani, când studia procese biologice în cadrul doctoratului la o universitate din Londra. Apoi a pornit o companie de consultanță în domeniu, iar din 2020 a creat Centrul pentru Mașini Inteligente alături de alți doi fondatori. Scopul este acela de a dezvolta unelte pentru a putea înțelege, prezice și simula comportamentul uman.

În partea a doua a evenimentului va fi o sesiune de mentorat și orientare în carieră, unde participanții pot adresa întrebări. Manifestarea este dedicată atât studenților, cât și elevilor de liceu.

Alături de Andrei, un alt membru fondator al Centrului, Maria Nănescu, va media sesiunea de comunicare. În sală vor trebui respectate minimele măsuri pentru prevenirea Covid-19.

Articole similare

Back to top button