SliderSocialUltima ora

Ambrozia, extrem de nocivă și pentru copii

Buruiană periculoasă pentru sănătatea omului, Ambrozia provoacă alergii şi stări febrile puternice în perioada înfloririi. Conform Ministerului Sănătății, sensibilizarea alergică la polenul de ambrozia se manifestă clinic cel mai frecvent ca rinoconjunctivită și astm, dar pot apărea și simptome precum  urticaria.

Medicii avertizează că simptomatologia apare chiar și de la distanță, iar pacienții provin atât din mediul rural cât și din cel urban. Polenizarea începe în luna august, iar din acel moment persoanele sensibile sunt deosebit de expuse la polenul toxic al ambroziei. Numărul pacienților a crescut exponențial de-a lungul timpului. Îngrijorător este faptul că deși simptomele apar și la copii începând cu vârsta de 4-5 ani, au fost întâlnite cazuri la bebeluși de doar câteva luni.

Simptomatologia este ușor de recunoscut și de identificat. Acestea sunt similare oricărei alergii la polen. Strănutul este unul foarte des, pot apărea mțncărimi și umflături ale ochilor, iar unii pacienți pot manifesta chiar și  mâncărimi la nivelul urechilor sau faringelui, și uneori și mirosul poate fi pierdut.

Alergia la ambrozie nu poate fi vindecată, ci doar ținută sub control prin mijloace terapeutice. Vremea călduroasă din ultima perioadă a dus la înmulțirea periculoasă a plantei. Aceasta poate fi înlăturată fie prin cosiri succesive pentru a nu ajunge la maturitate, sau prin erbicide. În cazul unor infestări masive, planta poate fi distrusă și prin smulgere, dar folosind mănuși pentru a evita iritațiile.

Poliția Locală Târgu Jiu, continuă campania de informare privind ambrozie, în scopul creșterii gradului de conștientizare a populației cu privire la pericolul pe care îl prezintă această plantă pentru sănătate. Până acum au fost identificate peste 80 de terenuri infestate cu ambrozie, iar poliția locală a luat legătura cu proprietarii pentru înlăturarea acesteia.

Fiecare cetățean este obligat atât să își igienizeze terenurile cât și să anunțe poliția locală sau primăria în cazul în care depistează această plantă într-o zonă din localitate. Autoritățile vor interveni pentru combaterea și distrugerea acesteia.

Articole similare

Back to top button