ActualitateSliderSocial

Oficialități și preoți în Piața Prefecturii

Ziua de 9 iunie a fost o zi plină de evenimente la Târgu Jiu. În Piața Prefecturii, un sobor de aproximativ 100 de preoți au participat la comemorarea lui Tudor Vladimirescu, dar și la comemorarea Ecaterinei Teodoroiu.

De asemenea, tot la această manifestare au participat și elevii Colegiului “Ecaterina Teodoroiu”.

Ieri s-au împlinit 100 de ani de când rămăşițele pământeşti ale Eroinei Neamului, Ecaterina Teodoroiu, au fost reînhumate în țărâna Gorjului natal spre a-și găsi odihna de veci! Răpusă pe frontul din Moldova în crâncenele lupte din august 1917, tânara eroină Ecaterina Teodoroiu va rămâne întru eternitate exemplul cel mai sincer al demnității, devotamentului, jertfei şi iubirii față de neamul românesc.

Pentru a-i aduce un omagiu Eroinei de la Jiu, dar și lui Tudor Vladimirescu, au fost organizate slujbe susținute de preoți prin care au fost pomeniți eroii neamului românesc, iar oficialitățile au depus coroane de flori. Pe muzică populară, melodie reprezentativă a acestui moment, dansatorii de la Ansamblul doina Gorjului, țineau colaci în mână și lumânări pentru pomenirea celor doi eroi.

La această ceremonie preoții au ținut o scurtă cuvântare despre ce reprezintă de fapt pentru români, tânăra Ecaterina Teodoroiu și curajosul Tudor Vladimirescu.

Gheorghe Nichifor, profesorul de istorie și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a ținut o scurtă lecție de istorie privind viața Eroinei de la Jiu, dar și viața lui Tudor Vladimirescu.

Un alt moment onorabil a fost atunci când, pe fundalul sunetului unei doine interpretată în fața Prefecturii, a avut loc un moment de reconstituire al morții Ecaterinei Teodoroiu.

De asemenea, și actorii de la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”, dar și dansatorii profesioniști ai Ansamblului Doina Gorjului, au reușit să repună în scenă, pentru câteva momente, un episod reprezentativ al lui Tudor Vladimirescu.

Și elevii Colegiului “Ecaterina Teodoroiu” au adus un pios omagiu “Eroinei de la Jiu” și au depus coroane de flori la mormântul acesteia.

Evenimentul de la Piața Prefecturii a reprezentat o lecție de istorie ce ne păstrează vie memoria eroilor noştri, iar faptele lor rămân cea mai frumoasă pildă a dăruirii şi sacrificiului ce trebuie spusă mai departe.

Articole similare

Back to top button