ActualitateSliderSocial

”Am schimbat istoria la Târgu Jiu”

Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu, spune că va candida la funcția de președinte a Organizației municipale a PNL. Pentru această funcție, Romanescu își va depune candidatura în această vară și, până în prezent niciun alt liberal nu a anunțat că va intra în această cursă.

Acesta declară că nu este de neînlocuit și chiar își dorește ca cineva, la un moment dat, să vină să-i ia locul.

Chiar dacă va participa la alegerile din vară, primarul Marcel Romanescu spune că se concentrează mai mult pe munca de la primărie și nu pe politică. În ceea ce privește postul de lider al organizației municipale a PNL, Romanescu nu are un contracandidat.

Dorința sa este să-și întărească echipa de la municipiu și susține că este înconjurat numai de profesioniști care l-au ajutat să câștige alegerile locale de la Târgu Jiu. Cu aceștia, în continuare, va reuși să-și ducă la bun sfârșit proiectele pe care le are în plan.

”Am schimbat istoria la Târgu Jiu” mai spune acesta și asta pentru că Târgu Jiul este singurul municipiu din Oltenia care a fost câștigat de Partidul Național Liberal, având în vedere că, restul sunt ”deținute” de Partidul Social Democrat.

Unul dintre obiectivele acestuia pentru următorii ani în conducerea organizației municipale a PNL este să-și păstreze echipa cu care colaborează și cu care va finaliza toate proiectele care vizează municipiul. Romanescu mai spune că se concentrează mai mult pe munca de la primărie și nu pe politică.

În această vară vor avea loc alegerile printr-un scrutin intern pentru stabilirea președintelui organizației municipale a PNL Târgu Jiu. Până în prezent și-a anunțat candidatura doar Marcel Romanescu.

Articole similare

Back to top button