ActualitateSliderUltima ora

Mesajul prefectului pentru turiștii din Rânca

Continuă deszapezirea pe Transalpina. Este vizat tronsonul cuprins intre Ranca și Obarsia Lotrului, un strat de zapada mai mare fiind in Pasul Urdele și în zonele de creastă cu mai multă umbră. Utilajele pentru deszapezire au lucrat la foc automat chiar și de 1 iunie, când, de regulă, era declarată zi liberă.

Este un obiectiv pe care turiștii adoră să-l viziteze de fiecare dată când ajung în județul Gorj, însă, din cauza zăpezii traseul acestora a fost limitat.

Cu toate acestea, se pare că unii turiști nu înțeleg că nu trebuie să se avânte și să urce cât mai sus pe Transalpina pentru că drumul este închis.

Există persoane care nu țin cont de acest lucru și pornesc pe Transalpina până când se întâlnesc cu drumarii și sunt întorși din drum.

Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj, are un mesaj pentru turiștii care ajung în stațiunea montană Rânca și care intră neautorizați pe Transalpina.

De asemenea, acesta mai spune că în perioada următoare, pe Transalpina vor avea loc lucrări privind lărgirea drumului, fiind dată zăpada la o parte de pe toatăpartea carosabilă. Corneliu Răducan Morega speră ca în maximum două săptămâni, lucrările de deszapezire să se finalizeze.

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România cât și din întregul lanț al Munților Carpați, atât din țară cât și din afara ei, atingând altitudinea maxima (2145 m) în Pasul Urdele.

Acest tronson de drum este cel mai vizitat obiectiv din Gorj, chiar dacă e deschis numai câteva luni pe an. Numărul turiștilor străini care vizitează Transalpina este în creștere de la an la an.

Articole similare

Back to top button