ActualitateSliderUltima ora

„Pasivitatea nu oprește bullyingul!”

Asociația pentru Democrație, Educație, Respect continuă seria semnariilor privind stoparea fenomenului „bullying”. După ce zilele trcute activitate s-a desfășurat în spațiu înschis la mai multe școli din municipiul Târgu Jiu, de această dată elevii au participat la seminar în aer liber, în curtea Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”.

Coordonatorii proiectului spun că încearcă să îi determine pe copii să conștientizeze efectele nefaste ale agresivității asupra colegilor lor.

În cadrul seminarului, un fost elev a povestit experiența proprie prin care chiar el a fost la un moment dat agresor. Copiilor le-a fost exemplificat apoi impactul pe care îl are bullyngul asupra unei persoane.

A urmat apoi o scenetă susținută de elevii clasei a X-a de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” care a expus exact situația unui caz de bullying.

Spectatorii au asistat cu mare interes la întreaga activitate, mai ales că unii dintre ei au fost la un momentat victime ale agresiunii între elevi.

Pentru micii actori, proiectul înseamnă muncă și dărurire și sunt bucuroși de impactul pe care îl are asupra celorlalți elevi.

Tinerii vor continua desfășurarea activităților și speră ca numărul cazurilor de bullying să scadă considerabil. Următoarele seminarii vor avea loc la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, la Liceul Traian Vuia, dar și la Ploiești.

Articole similare

Back to top button