ActualitateSliderUltima ora

Municipiul câinilor fără stăpân

Problema câinilor fără stăpân din municipiul Târgu Jiu nu este de azi sau de ieri. De ani de zile siguranța cetățenilor este pusă în pericol de patrupedele care își fac veacul prin cartiere, căutând mâncare prin gunoi sau așteptând să primească un colț de pâine de la iubitorii de animale. Până acum nu au fost agresivi, însă câinii sunt imprevizibili, speriați fiind și de cei care îi gonesc, dar și impulsionați de foame.

Câinii fără stăpân au ajuns chiar și în centrul municipiului. În zona de promenadă, pe lângă  bunici și părinți care își supraveghează copiii, se plimbă zeci de patrupede nestingherite. Din imagini se observă faptul că animalele au mai fost identificate și ridicate, însă totuși se plimbă libere printre cetățeni.

Autoritățile locale spun că vor scoate la licitație serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân. În prezent „se ocupă” societatea Edilitara, însă vedem cu toții implicarea acesteia. Dacă nu se va prezenta nimeni la licitație, serviciul va rămâne tot în sarcina Edilitara.

Mai mult, edilul de la Târgu Jiu este depășit de situație și vrea înființarea unui serviciu județean de gestionare a câinilor fără stăpân. Romanescu spune că patrupedele sunt aduse din alte localități la Târgu Jiu, așadar ar trebui plătite alte persoane să facă treaba pe care cei de la Târgu Jiu nu au putut să o rezolve nici până în prezent.

Încă de la începutul anului autoritățile promit rezolvarea problemei. În ianuarie am mai prezentat odată situația cartierelor pline de câini vagabonzi. Adăpostul public de la Târgu Jiu funcționează în continuare la capacitate maximă, iar oamenii nu se înghesuie să adopte câini. Costurile cu întreținerea acestora sunt ridicate, iar în aceste condiții, câinii ajung din nou pe străzi, autoritățile sunt din nou depășite, iar cetățenii sunt din nou puși în pericol.

Articole similare

Back to top button