ActualitateSliderUltima ora

Ofertele CEO pentru investitori

Complexul Energetic Oltenia caută investitori. Daniel Burlan, președintele Directoratului CEO, a declarat la emisiunea ”În interes Public” de la Gorj TV, că deja au început discuțiile cu potențialii investitori, oferta oficialilor colosului energetic fiind de 70%, procent deținut de companie și restul, de 30%, procent deținut de un posibil finanțator.

Burlan spune că în această săptămână, oficialii companiei se vor întâlni cu reprezentanții mai multor bănci să discute despre finanțarea noilor investiții pe care le are în plan producătorul de energie.

Dacă ar exista și alte persoane care să se implice și care să susțină compania s-ar putea face mai sigură investiția în noile grupuri pe gaze.

În acest fel se vor putea elimina mai multe riscuri, iar investiția va deveni mai credibilă și băncile îi vor putea susține.

Deși Fondul Proprietatea este al doilea actionar al CEO, Daniel Burlan spune că acesta nu va depune vreun efort financiar să sprijine compania, dar o va susține în aplicarea planului de decarbonare.

Compania și-a propus să închidă mare parte din grupurile pe cărbune și să construiască două grupuri energetice pe gaze naturale și opt parcuri fotovoltaice.

Daniel Burlan susține că acest plan de restructurare nu este doar despre închidere de capacități şi reducere de personal.

Pentru a putea primi ajutor în această perioadă complicată, este nevoie de o restrângere a activităţii, iar CE Oltenia trebuie să dovedească faptul că face propriile eforturi în acest demers de restructurare şi decarbonare.

Complexul Energetic Oltenia a fost înfiinţat în 2011 prin fuziunea Complexurilor Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia. Ministerul Energiei deţine 77,15% din acţiunile companiei, în timp ce Fondul Proprietatea controlează 21,55% din acţiuni. Restul acţiunilor aparţin Electrocentrale Grup (0,84%) şi Societăţii pentru Închiderea – Conservarea Minelor.

Articole similare

Back to top button