ActualitateSliderUltima ora

Cum va fi vremea de Paște

Din moși-strămoși se spune că vremea de Florii o prevestește pe cea de Paște și, implicit, vara ce va urma. Prin urmare, dacă a fost soare de Florii, ar trebui să fie și de Paște, iar dacă a plouat de Florii, la fel se va întâmpla și de Sărbătorile Pascale.

Așadar, se pare că aceste superstiții se potrivesc pentru că meteorologii anunță temperaturi ridicate în ziua de Paște, exact cum au fost săptămâna trecută, în Duminica Floriilor.

În județul Gorj, potrivit datelor furnizate de meteorologi, aflăm că vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, iar zilele reci care au dominat startul de săptămână vor dispărea din peisaj.

Vremea caldă va pune stăpânire în mai toate zonele din județul Gorj. Sâmbătă, la orele amiezii se vor înregistra 26 – 27 de grade. Pe parcursul zilei cerul va fi variabil.

Seara şi noaptea înnorările se vor accentua treptat şi, cel mai probabil, după orele 22:00, în Gorj își vor face apariția averse şi descărcări electrice.

Vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, în timpul ploilor.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, temperatura minimă va fi cuprinsă între 12 – 15 grade, iar pentru ziua de Paște vremea va fi caldă, cu o maximă în jurul a 25 de grade, în timp ce minima va fi între 14 și 17 grade.

În ziua de Paşte, cerul va fi variabil, mai mult senin pe parcursul zilei, iar vântul va sufla în general moderat.

Luni, în a doua zi de Paște, în județul Gorj, deși valorile termice vor fi în scădere faţă de zilele precedente, vremea va fi ușor mai caldă decât în mod obișnuit. Cerul va fi variabil, vântul va avea intensificări temporare, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade.

Și vremea la Rânca va fi foarte plăcută, iar turiștii sunt așteptați într-un număr cât mai mare pentru că în zona montană încă se va putea schia.

Stratul de zăpadă este consistent, ceea ce nu s-a mai întâmplat de cel puțin 15 ani.

Este posibil ca în ultima zi din această lună să înregistrăm în mare parte din țară, dar mai ales în partea de sud-vest, sud-est și est a țării, valori care să se apropie de 24, posibil de 25 de grade Celsius, reprezentând maxima unei zile de vară în țara noastră, potrivit celor de la ANM.

Pe 1 și 2 mai este posibil să mai coboare valorile de temperaturi în jurul a 20-23 de grade Celsius și vor fi ploi izolate în partea de nord-vest, centru și sud-est a țării.

Articole similare

Back to top button