Bărbat ucis în bataie

Alcoolismul are nenumărate efecte atât asupra persoanei în cauză cât și asupra celor din jur, vorbim despre efecte ce țin de sfera psihologică, dar și de efectele fizice.Un efect neplăcut, periculos atât pentru persoana în cauză, cât și pentru ceilalți este violența și agresivitatea. Sub influența consumului de alcool poți interpreta greșit o remarcă sau un gest, ceea ce poate duce la comportamente agresive. Așa s-a întâmplat și în cazul bărbatului de 38 de ani, din Târgu Jiu, care și-a omorât în bătaie prietenul de 60 de ani, în urma unui conflict pe fondul consumului de alcool.Trupul neînsufleţit al victimei a fost găsit, luni dimineaţă, în zona tarabelor de legume din Piaţa „9 Mai” din municipiu.

Cadavrul a fost transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei și stabilirea, cu exactitate, a cauzei decesului. Marţi, din concluziile expertizei medico-legale, ca urmare a autopsiei dispuse de polițiștii de investigații criminale, a reieșit faptul că moartea bărbatului a fost una violentă.

Ulterior, polițiștii l-au identificat şi pe criminal, care avusese cu victima un conflict generat pe baza consumului de băuturi alcoolice.

Urmare a cercetărilor efectuate, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care se efectuează urmărirea penală din ucidere din culpă, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii a fost identificat de polițisti și a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru audiere, fiind luată față de acesta măsura reținerii pe o perioadă  de 24 de ore.