Grădiniță nouă pentru micuții din Târgu-jiu

O nouă grădiniță se va deschide, de la 1 septembrie. Aceasta va pune la dispoziția preșcolarilor 80 de locuri și este pregătită să îi preia pentru toate cele 3 grupe.

Este vorba despre Grădinița nr. 15, amplasată în locul fostei centrale din strada Brâdușei.

Unitatea de învățământ este modernă, dotată cu tot ce este necesar, are spații de joacă și este oportună deoarece ocupă o mare parte din solicitările zonei.

De altfel, edilul a declarat că suma investiției se ridică la un milioan de euro și partea de cofiinanțare a primăriei este de 2%.

Pe lângă aceasta, Primarul Marcel Romanescu spune că și alte unități au avut parte de reabilitare și susține că până în anul 2023 toate grădinițele se vor ridica la standard înalte.

Preșcolarii vor avea condiții deosebite în care să învețe de drag dar și locuri de joacă în care își vor petrece pauzele.