ActualitateSliderUltima ora

Ziua porților deschise la Drăguțești

Proiectul „Primar pentru o zi” derulat anul acesta în municipiul Motru a fost un real succes. Pe același model, la Draguțești va avea loc un proiect similar. „Ziua porților deschise” va fi organizată în perioada următoare la Primăria comunei Drăguțești. Cetățenii vor putea asista la activitățile primăriei, iar unii dintre ei chiar vor putea fi Primari pentru o zi.

Anunțul a fost făcut de edilul comunei care vrea ca orice doritor să poată ocupa fotoliul de primar și să discute cu cetățenii care trec pragul instituțuiei.

Cel mai important proiect din comună ar fi cel legat de introducerea rețelei de gaze în toate satele localității. Proiectul este însă legat de finanțare, bugetul local nepermițând o investiție de o asemenea anvergură.

Edilul comunei dă asigurări că primul proiect care va demara în acest an va fi asfaltarea drumurilor. Ion Popescu spune că va asfalta toate ulițele și își va ține astfel promisiunile.

Tot la Drăguțești se află în desfășurare și un proiect în valoare de 33 de miliarde, prin care a fost introdusă rețeaua de apă în toate satele.

Edilul din Drăguțești spune că așteaptă fondurile europene pentru a demara și alte proiecte, însă nu a fost aprobat calendarul și încă nu se știe ce măsuri pot fi accesate.

Articole similare

Back to top button