Scade numărul deceselor COVID

România a înregistrat azi un număr de 3.264 noi cazuri covid din cele peste 36.000 de probe prelevate. 24.630 de teste RT-PCR și 11.838 de teste rapide antigenice au fost efectuate la nivel național, astfel că rata de pozitivare este de aproximativ 9%.

Se observă o scădere a numărului deceselor COVID-19. 137 de români au murit în ultimele 24 de ore, în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu 58 mai puțini decât în ziua precedentă.

Numărul românilor aflați în stare gravă la terapie intensivă se află într-un trend ușor descrescător. 1.493 de pacienți sunt internați în acest moment.

De la debutul pandemiei și până în prezent, peste 1.023.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate.

930.942 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 25.937 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

La nivelul județului Gorj, numărul de noi cazuri raportate este 10.

Din nefericire au mai fost înregistrate încă două decese în urma infectării cu noul coronavirus. Este vorba despre un bărbat și o femeie, în vârstă de 71, respectiv 88 de ani, ambii prezentând și alte afecțiuni medicale.

De la începutul pandemiei, 8.962 de persoane au fost confirmate pozitiv pe raza județului Gorj.

8.353 de gorjeni s-au vindecat, iar 423 au decedat.

În ceea ce privește coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, județul Gorj înregistrează 0,96 la mie, fiind situat în scenariul verde.

În prezent 11 județe se află în scenariul roșu, inclusiv municipiul București. Județul Suceava înregistrează cea mai mică rată de infectare – 0,84 la mie, iar la polul opus județul Ilfov înregistrează cea mai mare rată de incidență 6,33.