ActualitateSliderUltima ora

Aproape 200 de decese COVID

România a înregistrat azi un număr de 3.852 noi cazuri covid din cele peste 37.000 de probe prelevate. 26.132 de teste RT-PCR și 11.385 de teste rapide antigenice au fost efectuate la nivel național, astfel că rata de pozitivare este de aproximativ 10,3%.

Se observă o creștere a numărului deceselor COVID-19. 195 de români au murit în ultimele 24 de ore, în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu 31 mai mulți decât în ziua precedentă.

Numărul românilor aflați în stare gravă la terapie intensivă pare că a explodat și el. 1.518 pacienți sunt internați în acest moment.

De la debutul pandemiei și până în prezent, peste 1.020.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate.

925.395 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 25.800 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

La nivelul județului Gorj, numărul de noi cazuri raportate este 26.

Din nefericire au mai fost înregistrate încă trei decese în urma infectării cu noul coronavirus. Este vorba despre doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 71 și 81 de ani, toți prezentând și alte afecțiuni medicale.

De la începutul pandemiei, 8.952 de persoane au fost confirmate pozitiv pe raza județului Gorj.

8.334 de gorjeni s-au vindecat, iar 421 au decedat.

În ceea ce privește coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, județul Gorj înregistrează 1,04 la mie, fiind situat în scenariul verde.

În prezent 11 județe se află în scenariul roșu, inclusiv municipiul București. Județul Suceava înregistrează cea mai mică rată de infectare – 0,89 la mie, iar la polul opus județul Ilfov înregistrează cea mai mare rată de incidență 6,64.

Articole similare

Back to top button