ActualitateSliderUltima ora

De ce are nevoie statul de încă o datorie

Ministerul Finanțelor s-a împrumutat din nou, de această dată în cea mai mare sumă de pe piețele externe. Datoria românilor a crescut cu 3,5 miliarde de euro. Finanțarea este structurată pe două tranșe, de 12, respectiv 20 de ani.

Pentru prima tranșă, oficialii s-au împrumutat cu 2 miliarde de euro, investitorii alocând 6 miliarde. Pentru cea de-a doua tranșă, ministerul a atras 1,5 miliarde de euro, sumele alocate de investitori fiind de 4 miliarde. În ambele cazuri dobânzile sunt ușor mai mici față de cele anunțate inițial.

Opoziția nu a ratat ocazia și a reacționat la noua datorie creată de Guvernul Cîțu. Deputatul Mihai Weber a postat un mesaj pe pagina sa de socializare, subliniind suma record împrumutată de Ministerul Finanțelor.

3,5 miliarde de euro este suma record adăugată, zilele acestea, de către Guvernul PNL – USR, la sumele uriașe deja împrumutate, în ultimul an, în numele României și al românilor. – Scria Weber vineri dimineața.

Totuși, se pare că PSD a uitat că în anul 2017, atunci când  Executivul era condus de Sorin Grindeanu, a împrumutat în primele 3 luni și jumătate de mandat aproape 40% din cât a luat România de la FMI în 2009 când a venit criza economică. Pe tot parcursul anului 2017, datoria aproape a egalat-o pe cea de la FMI.

Din 2017 și până în 2020 România a împrumutat peste 29 de miliarde de euro, conform datelor Direcției Generale Afaceri Economice și Financiare a Comisiei Europene.

Deputatul liberal Gheorghe Pecingină spune că a fost nevoie de un astfel de împrumut pentru pensiile și salariile „crescute din pix”.

Creșterea datoriei publice implică și costuri anuale tot mai mari cu dobânzile, suportate de bugetul de stat. Indirect,  cei care plătesc taxe, impozite și contribuții vor suporta împrumuturile țării.

Grav este că Guvernul împrumută bani pentru a acoperi creșterea exagerată a salariilor angajaților statului și majorarea nesustenabilă a pensiilor, și nu pentru a face investiții în infrastructură, învățământ, sănătate și siguranță publică.

Articole similare

Back to top button