Ieri pustiu, azi reflectoare

Cu trâmbițe și declarații de presă, dar și cu o ușoară întârziere, lucrările la centura municipiului Târgu Jiu au început. Sau cel puțin așa pare din spusele primarului care a declarat că „societatea spune că este în grafic”. Ieri însă, pe șantierul de pe varianta ocolitoare se auzea doar ciripitul păsărilor, câteva utilaje fiind parcate, în zona unui  „kilometru deja amenajat”.

Marcel Romanescu a declarat pentru un cotidian local că Săptămâna aceasta aștept ca reprezentantul societății Secol să se deplaseze la Târgu Jiu și voi merge pe teren să văd cum se desfășoară lucrările. (…)Dar știu că la Iezureni au toate utilajele pe care le vor folosi în perioada imediat următoare. Așa se procedează de fiecare dată. Mi-au spus că deja un kilometru din centura municipiului Târgu Jiu este deja amenajată, atât la nivel de piatră spartă, pentru a se putea ulterior turna covorul asfaltic. Dar nu fac verificările telefonic, voi merge împreună cu reprezentantul societății Secol, care se deplasează de la București, pentru a verifica aceste aspecte” –  Spunea Romanescu într-un articol de presă apărut ieri.

Tot ieri am mers și noi la fața locului să vedem kilometrul pregătit pentru turnarea covorului asfaltic. Acolo unde „se lucrează” era liniște, iar peisajul nu se încadra într-un „șantier în lucru”.  Utilajele erau parcate și nici prea multe nu se aflau acolo. După spusele edilului, societatea are toate utilajele la Iezureni, așadar câteva mașini reprezintă „flota” societății.

Astăzi însă lucrurile au stat diferit. Romanescu a efectuat verificările promise cetățenilor, nu prin telefon ci la fața locului. Nu s-a dus singur, ci însoțit de televiziunile naționale, pentru a vedea toată țara că „la Târgu Jiu se lucrează”.

Apoi, edilul a anunțat cetățenii pe pagina de socializare că „lucrările continuă într-un ritm alert”. Au apărut peste noapte și câteva escavatoare, iar din filmările lui Romanescu se observă hărnicia constructorilor. Edilul promite că va reveni periodic pentru a verifica lucrările, însă i-am recomanda să nu mai anunțe înainte în spațiul public pentru ca uitaljele să nu lucreze doar „când vine primarul”.

Situația în care Romanescu face verificări „a doua zi” ne reamintește de vicepreședintele Consiliului Județean Gorj care întrebat de situația gropilor de la Bălănești, „chiar programase o vizită, mâine”.

Gropile din Bălănești sunt încă acolo, chiar și după verificările „de a doua zi”. Printr-o analogie, ne-am putea aștepta ca după controlul de astăzi la varianta ocolitoare, mâine, ori săptămâna viitoare, păsările să ciripească la fel de frumos, nederanjate de motoarele a câteva utilaje.