Tragedie la Bălănești

Un tragic accident rutier a avut loc azi noapte în localitatea Bălănești, în urma căruia doi tineri și-au pierdut viața, iar alți 3 au fost transportați la spital.

În noaptea de 29 spre 30 martie, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul ca pe raza comunei Bălănești, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii gorjeni se pare că un tânăr de 18 ani care se deplasa în direcția Scoarța – Târgu Jiu, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat de 41 de ani. În urma impactului doi tineri de 16 și 18 ani au decedat, iar alți trei în vârsta de 17 și 31 de ani au fost răniți gravi.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,04 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului auto de 18 ani și negativ pentru bărbatul de 41 de ani.

Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.