ActualitateSliderUltima ora

Milioane de euro pentru Pandurii Târgu Jiu

Victorie pentru Pandurii Târgu Jiu! Nu în teren, ci în instanță. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să repingă ca nefondate recursurile formulate de pârâți împotriva deciziei Curții de Apel Craiova. Astfel, rămâne în picioare sentința inițială, cea a Tribunalului Gorj, dată încă din anul 2018.

Clubul de fotbal Pandurii Targu Jiu a acționat în instanță foștii acționari pentru nerespectarea obligațiilor, încă din anul 2017. Timp de aproape 4 ani, CS Pandurii, Complexul Energetic Oltenia, Artego, Consiliul Județean și cel Local dar și USMO s-au judecat și, deși Tribunalul Gorj a dat câștig de cauză clubului sportiv, pârâții au recurs la toate căile de atac posibile, până ieri, când Înalta Curte de casație și Justiție a stabilit definitiv că foștii acționari au de plătit sume cu multe cifre.

Cel mai mult va scoate din buzunar Complexul Energetic Oltenia, mai exact aproape 6,4 milioane de lei, urmată de Artego SA cu aproximativ 4,9 milioane de lei. Consiliul Local Târgu Jiu va contribui  cu aproape 2,9 milioane de lei, în timp ce Consiliul Județean Gorj este nevoit să plătească în jur de 770 000 de lei. Uniunea Sindicatelor Miniere Oltenia va fi mai săracă cu peste 516 000 de lei, iar în total, Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu se va îmbogăți cu aproape 150 de miliarde de lei vechi, adică undeva la 3 milioane de euro.

Sumele reprezintă contravaloarea cotizaţiei  în perioada 2014-2017 cu dobânda legală şi indicele de inflaţie.

Clubul de fotbal se află în insolvenţă de mai mulţi ani şi ocupă penultimul loc în clasamentul Ligii a II-a. Banii pe care urmează să-i încaseze ar putea să reprezinte colacul de salvare pentru Pandurii.

Articole similare

Back to top button