Heliport din  banii gorjenilor

Românii deja s-au obișnuit cu slaba finanțare sau chiar lipsa ei pentru obiectivele importante, unele dintre ele fiind vitale pentru siguranța cetățenilor. La nivelul țării mai multe asociații au demarat proiecte de construire sau de reabilitare a spitalelor de stat din donații, fondurile guvernamentale lăsându-se așteptate.

După același model, Radu Miruță are un proiect ce se leagă de domeniul sanitar, prin construirea unui heliport modern la Târgu Jiu, pe care elicopterele SMURD să aterizeze și noaptea. Deputatul USR apelează la banii gorjenilor pentru finanțarea unei astfel de lucrări, cu toate că partidul pe care îl reprezintă se află la Guvernare și ar fi putut rupe mai puțin de 200 000 de euro pentru siguranța pacienților din Gorj, însă răspunsul autorităților a fost că municipiul „nu are heliport”.

Inițiativa este totuși de lăudat. Miruță a apelat cu prioritate la Mitropolia Olteniei pentru sprijin. Acesta consideră că o asociație religioasă ar înlătura riscurile ca „cineva să plece apoi eventual cu banii strânși” .

Mitropolia Olteniei a acceptat propunerea deputatului și a promis că se va implica prin asociația Vasiliada, iar săptămâna viitoare ar urma să lanseze procedura clară prin care cei interesați vor putea dona.

Miruță a lansat o invitație către oamenii de afaceri, simpli cetățeni sau chiar politiceni să doneze pentru strângerea a 186 000 de euro, suma necesară construirii unui heliport modern. Proiectul ar uma să fie implementat în același loc în care acum aterizează elicopterele, fiind vorba și despre construirea unei baze de comunicații și alte dotări. Deputatul spune că inițial s-a vorbit despre o sumă de peste 400 000 de euro, însă oferta primită acum este una corectă.

La intrare va fi montată o plăcuță pe care va scrie „acest heliport a fost făcut de către gorjeni”.