ActualitateSliderUltima ora

Gorjul – din lac în puț?

Agenția pentru Protecția Mediului a suspendat autorizația de funcționare a depozitului ecologic de la Târgu Jiu pentru o perioadă de 6 luni. Măsura a venit după ședința de la Prefectură când  s-a stabilit un termen de 11săptămâni pentru rezolvarea problemei olfactive. În condițiile în care operatorul nu mai are unde să ducă gunoiul strâns din tot județul, Gorjul ar urma să fie îngropat sub un munte de deșeuri.

Administratorul depozitului este nevoit să execute anumite contrucții, printre care o cameră de ardere cu un arzător  și o rețea de tubulatură. După ce acestea vor fi gata și mirosul va dispărea, depozitul va putea fi redeschis.  Până atunci, primăriile vor fi nevoite să găsească o alternativă.

Contractele cu toți operatorii de deșeuri care își desfășoară activitatea pe raza județului prevăd ca primăriile să indice și locul depozitării acestora. Așadar, luni va fi ridicat gunoiul, dar nu se știe încă unde va fi dus.

La Târgu Jiu, primarul spune că a găsit o alternativă, însă nu vrea să divulge locația exactă pentru ca cetățenii acelei zone să nu protesteze așa cum s-a întâmplat la noi.

Primarul din Turburea își pune speranța în autoritățile județene. Ion Bârcă spune că numai de pe raza comunei sale sunt ridicate peste 80 de tone de gunoi și a încercat să ia legătura cu Craiova sau Drobeta Turnu Severin, însă nu are încă un răspuns.

Și la Arcani situația este delicată, însă edilul spune că problema este aproape rezolvată. Mâine ar urma să aibă loc o întâlnire la Consiliul Județean în care se va prezenta o soluție privind transferul gunaoielor  în alt județ. Aproximativ 300 de tone de gunoi pe an provin din comuna Arcani.

Majoritatea locaităților din Gorj au același operator de deșeuri, iar Groapa de gunoi de la Bârsești primește de pe întreg teritoriul județului. Închiderea acesteia pentru 6 luni ar însemna ca județul Gorj să procedeze exact ca celelalte care erau nevoite să aducă deșeurile la Târgu Jiu.

Articole similare

Back to top button