PoliticaSliderUltima ora

Minerii mai așteaptă! Proiectul, amânat

Reprezentanții mișcărilor sindicale din Complexul Energetic Oltenia  au cerut în nenumărate rânduri reducerea vârstei de pensionare. Au fost organizate zilnic proteste în Piața Prefecturii, și atât autoritățile județene cât și palamentarii de Gorj au avut discuții cu aceștia.

Liberalii spun că nu vor susține legea în forma solicitată de mineri întrucât ar falimenta Compania. Gheorghe Pecingină a și scris pe pagina sa de socializare câteva precizări privind proiectul. Acesta spune că Proiectul in forma actuala nu priveste activitățile din minerit, amendamentele depuse fac referire și la activitatea de minerit .și Conform datelor statistice numarul salariaților care au varsta de minim 52 ani, vechime de 30 ani, din care in energie si minerit  25 ani, este de 3684 și provin din activitatea de productie, activitatea de reparatii,  activitatea de conservare (exclusiv TESA) ,  activitate energetica și  activitate miniera.

Unii au susținut că pe posturile rămase libere ar trebui să fie făcute angajări, însă Pecingină spune că sunt meserii care impun calificare și experiența , lucruri ce nu pot fi realizate in cateva luni .

Oricum, proiectul dezbătut astăzi în comisia de muncă a fost amânat, fiind nevoie de punctul de vedere al Guvernului, fiind vorba despre mai multe instituții implicate.

Deputatul liberal precizează și că aproximativ 9000 de angajați nu beneficiază imediat de prevederile proiectului de lege dar vor beneficia de îndată  de “binefacerile” legii întrucât sumele care trebuie plătite, duc in mod clar la insolventa.

Articole similare

Back to top button