ActualitateSliderUltima ora

Turneul de baschet pentru juniori la Târgu Jiu

După mai bine de un an de pauză, echipele de baschet feminin și masculin de juniori ale Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu revin într-o competiție oficială ce va avea loc în acest weekend în oraș.

După câteva luni de zile în care au tot sperat că se vor relua competițiile, tinerii baschetbaliști de la CSM Târgu Jiu au primit vestea cea mare din partea Federației Române de Baschet.

CSM Târgu Jiu debutează în acest campionat cu trei echipe: două echipe de baschet feminin și una de masculin.

Două dintre echipele gorjene vor susține meciurile la Sala Sporturilor și la Sala Litovoi, iar echipa U13 feminin se va deplasa la București.

Robert Bălăeț, directorul CSM Târgu Jiu, susține că în ceea ce privește rezultatele pentru acest campionat nu este optimist, date fiind condițiile în care s-au desfășurat antrenamentele în această perioadă a pandemiei, însă este bucuros că a putut oferi tinerilor pasionați de baschet șansa de a juca.

La categoria U16 masculin sunt 34 de echipe înscrise în campionat, împărțite în 10 grupe, de câte 4 sau 3 echipe. CSM CSS Târgu Jiu a fost repartizată în Seria G, din care mai fac parte trei echipe din Craiova. Vor fi trei turnee de calificare, în urma cărora se califică primele două echipe din fiecare grupă. Echipele declarate câștigătoare vor lua parte la cele patru turnee semifinale, iar în urma lor se vor califica 8 echipe pentru turneul final.

La categoria U16 feminin sunt înscrise doar 12 echipe în campionat, dispuse în 4 grupe de câte 3 echipe. CSM Târgu Jiu a fost repartizată în grupa B alături de două echipe din București. Sistemul de joc la ora actuală presupune ca echipele să joace fiecare cu fiecare, tur-retur. După cele trei turnee preliminare se face un clasament pe puncte, iar primele 8 merg la turneul final.

Articole similare

Back to top button