ActualitateSliderUltima ora

Pasajele din Târgu Jiu, finalizate în 2027

Trei pasaje subterane ar urma să fie construite la Târgu Jiu, iar pe acolo vor circula pietonii peste câțiva ani. Astfel, în zonele Piața Mare, Parângu și Tudor Vladimirescu va fi construit un circuit de pasaje subterane pentru pietoni, ce ar trebui să includă și anumite galerii comerciale și de artă.

Aproximativ 5 milioane de euro ar costa fiecare pasaj, iar Romanescu a promis anul trecut că în 2021 s-ar putea demara lucrările.  Aseară, edilul municipiului a declarat că în prezent se lucrează la studiile de fezabilitate, iar lucrările s-ar finaliza în 2027.

Așadar, ne putem aștepta ca pasajele să apară și în următoarea campanie electorală. Acestea ar urma să aibă scară rulantă sau lift pentru ca oamenii să nu care bagajele pe scări.

Proiectul privind pasajele subterane nu este unul nou. Și în 2016 se vorbea de implementarea unor astfel de investiții, iar atunci spuneau reprezentanții primăriei că termenul de execuție ar fi de aproximativ 3 ani de la data începerii lucrărilor. Valoarea de atunci a obiectivului era tot de 14-15 milioane de euro, deși vorbim de 5 ani diferență.

Tot în acel an, specialiștii unei companii abilitate în studii de fezabilitate au înaintat instituției principalele avantaje ale proiectului. Se pare că Romanescu are nevoie de un nou studiu, după ce cele vechi au mai fost actualizate și în 2018.

Poate că peste 6 ani târgujienii vor reuși să circule în principalele intersecții așa cum o fac cei din orașele dezvoltate, dacă nu cumva va mai fi nevoie de un nou studiu de fezabilitate.

Articole similare

Back to top button