Drumuri expres, doar în declarații

Promisiunile privitoare la infrastructura României sunt în fiecare an aceleași, dar uneori se mai adaugă câte un tronson pentru reînpropăspătarea programelor de guvernare. Ne-am obișnuit deja cu politicienii care își însușesc proiectele unii de la alții sau își revendică laudele dacă, printr-o minune, lucrarea este finalizată într-un mandat, deși a fost începuta în altul.

Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova a reprezentat un obiectiv atât în campania electorală a social-democraților, cât și în cea a liberalilor. Unii spuneau că ei au venit cu proiectul, ceilalți că ei îl vor termina. Obiectivul a intrat în cel de-al treilea an de licitații și semnări de contracte, de fiecare dată cu același rezultat. Deocamdată, ne aflăm în faza de Studiu de fezabilitate și proiect tehnic, care va costa  peste 20 de milioane de lei. Deputatul Mihai Weber spune că drumul se află într-o stare avansată pentru că au fost alocați banii. Dacă a fost nevoie de 3 ani pentru această „fază avansată”, putem să ne gândim ce se va întâmpla cu următoarele proiecte. Totodată, Weber vrea ca ministrul Transporturilor să urgenteze realizarea proiectului, însă proiectul datează de pe vremea guvernării PSD, când alocarea fondurilor a fost întârziată până când altcineva a preluat puterea.

Încă nu a fost semnat contractul, însă PSD Gorj se gândește deja la alt proiect. Mihai Weber vrea drum expres Târgu-Jiu – Petroșani, cu legătură la autostradă. Deputatul spune că a solicitat alocarea unei sume de bani pentru Studiu de fezabilitate și proiectul tehnic de execuție. Probabil și aici termenul va fi de 3 ani, până la viitoarea campanie electorală.

Weber recunoaște că drumul ce ar trebui să străbată munții este mult mai costisitor decât Târgu-Jiu –Craiova, însă spune că timpul de realizare ar fi mult mai scurt. Mai mult, bugetul alocat nu ar trebui să-l depășească pe cel pentru Târgu Jiu – Craiova, deși, din nou, vorbim despre un tronson care străbate munții.

De asemenea, după declarațiile deputatului, porțiunea de drum de pe valea Jiului ar putea fi executată în 6 luni, maxim un an.

Weber a mai solicitat bani și pentru reabilitarea drumului Scorța – Pitești, deși o bună parte din el a fost „tratat” tot de oamenii sprijiniți de PSD.

Tot la nivel declarativ se lucrează încet-încet și la drumul Craiova-Pitești. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, se laudă pe pagina sa de socializare că a fost emisă autorizația de construire pentru un nou sector. Este vorba despre aproximativ 5km din tronsonul 1, cel care începe la Craiova, care în total are 17km.

În ultimii 30 de ani, dacă promisiunile electorale ar fi fost respectate și lucrările finalizate, ori executate calitativ, România ar fi fost împânzită de autostrăzi și drumuri expres, însă politicenii ar fi rămas fără obiective în campaniile ce au loc la fiecare 4 ani.