ActualitateSliderUltima ora

Cazuri noi COVID în școli

După trei luni de cursuri online, elevii au renunțat la tablete și laptopuri și s-au reîntors la ghiozdanele pline cu caiete și cărți.

Deși au trecut 14 zile de când au revenit în unitățile școlare, se pare că noile cazuri pozitive COVID-19 nu au încetat să apară în rândul elevilor, dar și al profesorilor

Primul caz confirmat cu infecție cu SARS-CoV-2 la nivel național, după redeschidere, a fost raportat chiar a doua zi de școală, o fetiță de clasa a II-a din București.

La nivelul județului Gorj, în prezent situația cazurilor confirmate în rândul elevilor și profesorilor nu este tocmai una bună. 14 școlari au fost testați pozitivi, dar și 15 cadre didactice.

În ceea ce privește situația scenariilor școalare în Gorj, în prezent 10 școli își desfășoară cursurile exclusiv online, dat fiind faptul că localitățile în care se află amplasate au o incidență de peste 3 la mia de locuitori: Bolboși și Schela.

260 de unități de învățământ sunt în scenariul galben, iar 192 în scenariul verde.

Toate clasele în care au fost depistate cazuri pozitive s-au întors la desfășurarea cursurilor exclusiv în mediul online.

La nivel național au fost înregistrate peste 600 de cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul elevilor, dar și peste 500 de cazuri în rândul angajaților din sistemul de învățământ.

 

Articole similare

Back to top button