Drumul Muzelor la Muzeul Județean

Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, în parteneriat cu Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, a organizat astăzi, 18 februarie, proiectul artistic „Drumul muzelor”, inspirat de opera lui Constantin Brâncuși.

Astfel, cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la nașterea marelui sculptor, Constantin Brâncuși, mai mulți tineri artiști, elevi ai Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu”, reinterpretează câteva dintre operele artistului.

Coordonatorul proiectului, Dorina Cioplea-Văduva, muzeograf al Muzeului de Artă din Târgu Jiu, susține că prin „Drumul muzelor” își dorește ca elevii să se familiarizeze cu operele lui Brâncuși, dar și să înțeleagă ce a stat la baza creațiilor sculptorului.

Profesorul coordonator de la Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” spune că a ales să participe la acest proiect cu elevi de clasa a XII-a pentru că fiind în an terminal, aceștia sunt mult mai experimentați și familiarizați cu conceptele.

Elevii de la Liceul de Arte au primit bucuroși acest proiect, implicându-se și considerându-l o ocazie unică pentru a fi cât mai aproape de Brâncuși și de operele sale.

Creațiile realizate de elevi în cadrul proiectului „Drumul muzelor” vor fi expuse și „plimbate” la toate operele lui Brâncuși, unde vor putea fi admirate.