Meciul cu FCU Craiova a pus paie pe foc

Meciul amical dintre echipa gorjeană Pandurii Târgu Jiu și FCU Craiova, ce era programat pentru sâmbătă 13 februarie, la ora 13:00, nu s-a mai ținut, din motive destul de neobișnuite.

Se pare că terenul unde se dorea jucarea partidei, era înghețat. Motivul supărării doljenilor a fost faptul că abia cu o oră înainte de începerea meciului s-a constatat că suprafața de joc din cadrul Stadionului Municipal nu era practicabilă, astfel au fost puși la drum degeaba.

Gorjenii au propus disputarea meciului pe terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv Municipal, însă doljenii au refuzat categoric.

Liderul Ligii 2 a făcut cale întoarsă la Craiova, antrenorul Ovidiu Stângă fiind extrem de nervos că jucători săi au pierdut vremea pe drum.

Conform informațiilor oferite de LIGA2prosport, se pare că Pandurii a înștiințat, inițial, Craiova că nu e lăsată de autoritățile locale să organizeze amicalul pe stadionul mare din Târgu Jiu, fiindcă terenul este înghețat și va fi stricat.

De asemenea, FCU Craiova propusese echipei Pandurii în decursul săptămânii cu pricina ca meciul amical să se joace la Drobeta Turnu Severin, însă gorjenii au refuzat, asigurând că îl pot organiza pe stadionul Municipal.

Primarul Marcel Romanescu susține cu totul altceva. Edilul spune că Pandurii a depus cerere pentru a juca amicalul cu U Craiova 1948 SA pe Stadionul Municipal abia vineri după-amiază.

Romanescu spune că Pandurii trebuie să plătească 5.000 de lei per meci, fie oficial, fie amical, dacă vor să mai joace pe stadionul Municipal, la fel cum fac și celelalte echipe care folosesc terenul.

Antrenorul Pandurilor, Călin Cojocaru, se declară dezamăgit de faptul că meciul nu a mai avut loc și consideră că echipa sa nu merită acest tratament aplicat de Primăria Municipiului Târgu Jiu. Cojocaru consideră că pentru primarul Romanescu, clubul Pandurii nu este o prioritate, acordând mai multă importanță adversarului echipei.

Cojocaru a ținut să sublinieze faptul că susținerea pentru echipa gorjeană ține doar pe parcursul alegerilor electorale, ulterior atacurile la adresa echipei încep să apară treptat. Antrenorul susține că deși există persoane ce își doresc ca această echipă să dispară, el împreună cu jucătorii săi luptă, pe zi ce trece devenind mai puternici.

În această perioadă de pregătire,Pandurii a jucat numeroase amicale, iar următoarele două teste al echipei le reprezintă meciurile cu Viitorul Dăești și CS Hunedoara, programate în această săptămână.