Sfântul Valentin sărbătorit și la Motru

Cu ocazia Sărbătorii Sfântului Valentin, tinerii social democrați atât din Târgu Jiu, cât și din orașul Motru, au decis să pună un zâmbet pe chipurile îndrăgostiților din cele două localității ale județului Gorj.

Membrii TSD au pornit pe aleile din municipii și au întâmpinat zeci de cupluri cu baloane de culoare roșie, culoarea semnificativă a iubirii.

De asemenea tinerilor și adulților îndrăgostiți ce au dat dovadă de iubire sinceră, li s-au oferit și Diplome de îndrăgostiți.

Din echipa tinerilor social democrați ce au colindat ieri Târgu Jiul cu ocazia Sfântului Valentin a făcut parte și deputatul Claudiu Manta, iar la nivelul orașului Motru, diplomele au fost semnate chiar de primarul municipiului, Cosmin Morega.

Motrenii se pare că au apreciat și s-au arătat plăcut surprinși de faptul că astfel de acțiuni au loc și în afara campaniilor electorale.

Cosmin Morega, edilul din Motru, promite cetățenilor că în continuare va demara astfel de proiecte prin care nu lăsa să treacă nemarcate sărbătorile precum Dragobetele, 1 Martie, dar și 8 Martie.

Ziua Sfântului Valentin este sărbătorită, în fiecare an la data de 14 februarie și reprezintă un bun prilej prin care oamenii îşi arată afecţiunea pentru persoana iubită şi îşi trimit felicitări, flori și bomboane, alături de mesaje de dragoste.