Se redeschide Secția Medicală

Secţia Medicină Internă I din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu care a fost închisă din cauza depistării unor cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 în rândul pacienţilor internaţi, și-a reluat activitatea începând cu data de 8 februarie.

În urma anchetei efecutate de  Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale, se pare că sursa declanșării focarului ar fi fost un pacient în vârstă de 66 de ani.

La nivelul secției a fost efectuată dezinfecția de nivel înalt conform recomandările inițiale, iar pacienții care au fost externați în perioada imediat următoare depistării focarului au fost sfătuiți să se testeze în cazul apariției simptomelor, conform metodologiei aflate în vigoare și recomandărilor INSP.

De asemenea au fost transmise o serie de recomandării conducerii spitalului, printre care: retestarea pacienților cu test RT-PCR inițial negativ în cazul persistenței simptomatologiei la 48 de ore de la internare și instruirea corespunzătoare a pacienților privind purtarea măștii de protecție, igiena și dezinfecția frecventă a mâinilor, păstrarea distanței față de alți pacienți.