Doina Gorjului în duet cu Ducu Bertzi

Pe 24 februarie românii sărbătoresc Dragobetele, un fel de Valentine’s Day, dar tradițional. Pentru a marca iubirea, atât autoritățile locale cât și cele județene, împreună cu Teatrul Dramatic Elvira Godeanu și Ansamblul Doina Gorjului, și-au dat mâna și au organizat un spectacol inedit, la Târgu Jiu.

Artistul Ducu Bertzi va urca pe scenă alături de Ansamblul Artistic Profesionist Doina Gorjului, chiar de Dragobete, la Sala Sporturilor, începând cu ora 19.00. Ducu Bertzi va veni cu stilul său muzical din partea Maramureșului și se va afla în dialog cu cel Oltenesc.

Vor fi prezenți pe scenă mai mulți interpreți de muzică populară, precum și dansatorii Ansamblului.

Dacă situația epidemiologică va rămâne stabilă, aproape 500 de persoane vor putea participa la spectacol.  Biletele s-au pus deja în vânzare și sunt disponibile la Agenția Teatrului. 25 de lei constă intrarea, iar unii doritori deja și-au făcut rezervări chiar și  înainte de tipărirea afișului.

Se pot face rezervări și telefonic, iar programul agenției este de luni până vineri între 9. 00 și 18.00.

Spectatorii vor trebui să păstreze distanțarea socială și să poarte masca de protecție pe tot parcursul evenimentului.