Risc de avalanșă la Rânca

Sezonul acesta Rânca a înregistrat un număr de turiști record față de anii trecuți. Atât în weekend cât și în timpul săptămânii, pârtiile au fost pline de mii de oameni veniți să se distreze. Cum zăpada se lasă așteptată în zonele joase, frumusețea iernii se vede cel mai bine de sus, de la Rânca.

Din păcate însă, temperaturile ridicate din ultimele zile au făcut ca stratul de omăt să fie mai moale, iar schiorii ar putea întâmpina probleme. Schiurile nu vor mai aluneca atât de bine și se pot produce accidente, astfel turiștii trebuie să fie mult mai atenți.

Mai mult, Salvamont Gorj informează că pe creste există un risc ridicat de producere a avalanșelor. Zăpada topită va forma scurgeri, iar turiștii care vor să plece în drumeții trebuie să evide fețele expuse ale masivelor.

Numărul mare de turiști prezenți în stațiune duce și la un număr ridicat al evenimentelor. Aceștia nu vin destul de bine pregătiți și echipați, astfel că salvamontiștii sunt solicitați să intervină zilnic.

De la începutul anului și până prezent, echipa SALVAMONT Gorj a înregistrat peste 100 de intervenții, unde dintre ele necesitând chiar transportarea la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.