Banii europeni au ajutat Bustuchinul

Fondurile europene au ajutat mii de comunități. De la asfaltări la reabilitări de instituții, comunele și-au pus speranța în banii europeni, în majoritatea timpului.

La Bustuchin de exemplu, s-au făcut mai multe investiții exclusiv pe finanțare europeană. S-a construit chiar și un bazin cu servicii medicale, iar pentru crearea unor locuri de muncă au fost deschise două spălătorii și un atelier de reparații.

Ciocea spune că accesarea fondurilor europene este soluția pentru dezvoltarea comunităților. Grupurile de Acțiune Locală sunt înființate exact pentru acest lucru.  Un GAL este o formă de parteneriat constituit într-un teritoriu rural care reunește reprezentanți ai sectoarelor public, privat și ai societății civile din teritoriul respectiv.

GAL-urile elaborează o strategie de dezvoltare rurală locală integrată și sunt responsabile de implementarea acesteia.

La nivelul județului Gorj sunt înființate 8 Grupuri de Acțiune Locală.