ActualitateSocialUltima ora

Concediații pot beneficia de planul de investiții CEO

Pe parcursul următorilor 5 ani, mai mulți salariați vor pleca de la CEO. Fie că se vor pensiona, fie că vor pleca voluntar ori vorbim despre o reconversie profesională, Complexul Energetic Oltenia trebuie să rămână cu maxim  7400 de angajați până la sfârșitul Planului de Restructurare.

Președintele directoratului CEO, Daniel Burlan, a declarat la emisiunea În interes public difuzată aseară pe Gorj Tv că plecarea celor aproape 1500 de salariați nu ar trebui să sperie pe nimeni. În anii trecuți au fost și alte programe de concedieri colective în care sute de salariați au fost nevoiți să plece acasă. De aceată dată, angajații  vor putea beneficia de programul de invesții al CEO.

Așadar, cei care vor fi nevoiți să plece conform planului de restructurare se pot angaja la companiile ce vor presta pentru Complexul Energetic Oltenia. Mai multe societăți și-au manifestat deja interesul, deși nu a fost organizată încă o licitație pentru investițiile de la CEO.

De asemenea, există și varianta plăților compensatorii. Prin act adițional se va stabili valoarea acestora și criteriile de disponibilizare a personalului ce urează să fie restructurat.

În perioada următoare vor începe și negocierile pentru actele adiționale la contractele colective de muncă.

Articole similare

Back to top button