ActualitateSliderUltima ora

Vin investitori la Târgu-Cărbunești

Nu este un secret faptul că localitățile se confruntă cu lipsa investitorilor. Dacă la Târgu Jiu au mai venit oameni interesați să își dezvolte afacerile, la 20 de kilometri, orașul Târgu Cărbunești nu a beneficiat de o dezvoltare a mediului afacerilor. Se pare însă că lucrurile sunt pe cale de a se schimba.

Edilul localității, Dănuț Birău, spune că este deja în discuții cu un investitor din domeniul alimentar care ar vrea să își crească producția cu ajutorul cetățenilor din Cărbunești. Pe lângă fabrica de BCA care deja și-a anunțat venirea, alte două cunoscute magazine își vor deschide un punct de lucru în oraș. Sute de locuri de muncă ar urma să fie create pentru locuitorii orașului.

Pe lângă atragerea investitorilor, autoritățile vor să continue proiectele deja începute. S-a dat ordinul de începere a modernizării și dotării ambulatoriului de la Târgu Cărbunești, iar Spitalul ar urma să beneficieze de un proiect în valoare de 5 milioane de euro.

Și din punct de vedere al infrastructurii cetățenii vor avea de câștigat. Aproape 10% din proiectul ApaRegio vor fi investiți în Târgu Cărbunești pentru extinderea și modernizarea sistemului de apă și canal. Vor fi asfaltate și drumurile din satele Floreșteni,  Comănești și Cuci, iar săptămâna viitoare ar urma să fie depuse documentele pentru finanțarea drumurilor din Cojani, Curteana și Crețești.

Articole similare

Back to top button