Legume bio la serele din Bălești

O familie din comuna Bălești pasionată de agricultură, a reușit să pună pe picioare o afacere înfloritoare cu solarii în care cultivă legume. Ulterior producția este comercializată atât în piațe, cât și în câteva magazine din Târgu Jiu.

Familia Balaci este în prezent unul dintre cei mai importanți producători agricoli din comuna Bălești. Aceasta deține patru solarii, iar cel mai mare sprijin l-au avut prin intermediu programelor finanțate de fondurile europene, pe care mezinul familiei a reușit să le acceseze.

În prezent în cele patru sere găsim cultivate mai multe tipuri de verdețuri, pe care agricultorii încearcă să le producă în mod cât mai natural.

Familia Balaci cultivă în solarii roșii, vinete, ceapă, salată, usturoi și ardei. Agricultorii se pregătesc ca peste câteva zile să iasă pe piață cu salată și speră ca și în acest an să aibă desfaceri, mai ales pentru că produsele sunt bio, de cea mai bună calitate.

Anul trecut familia Balaci a cultivat 3.000 de fire de roșii, 2.500 de fire de vinete și aproximativ 2.000 de fire de ardei, sperând ca și în acest an cultura să fie la fel de bogată.