ActualitateSliderUltima ora

Posibile schimbări la DSP Gorj

După ce vor fi stabiliți Prefecții și subprefecții, unii directori de instituții își așteaptă verdictul cu privire la funcțiile lor. În Gorj, mai mulți șefi ai deconcentratelor au fost numiți fără concurs, așadar noua guvernare ar urma să ia o decizie și în cazul lor.

De exemplu, la Direcția de Sănătate Publică Gorj, Narcis Stoian a fost numit director după ce fosta șefă, Carmen Ivanov,  a fost demisă în direct în timpul unei videoconferințe de către ministrul Sănătăţii de atunci, Victor Costache.

Stoian a fost susținut de Partidul Mișcarea Populară, iar acum, la fel ca și Prefectul de Gorj, nu mai are sprijin la nivel central. Portofoliul de la Ministerul Sănătății a fost preluat de Vlad Voiculescu, din partea USR-Plus. Așadar, se așteaptă schimbări și în instituția de la Gorj.

Deputatul USR, Radu Miruță, spune că acolo unde va fi cazul, se va organiza concurs, cel puțin la nivelul ministerelor deținute de USR. În cazul Direcției de Sănătate Publică Gorj, Miruță a declarat că va fi organizat un concurs, la care și Stoian poate participa dacă vrea.

Narcis Stoian ocupă funcția de director al DSP Gorj din februarie 2020. Pe atunci era membru PMP Gorj, după ce înainte a fost consilierul fostului senator Scarlat Iriza.

Articole similare

Back to top button