Incertitudine și la Universități

Nu doar elevii așteaptă o decizie cu privire la întoarcerea la școală, ci și studenții. De la 1 octombrie, mediul universitar și-a început activitatea exclusiv online, cu mici excepții. La începutul anului universitar la UCB s-a luat decizia ca cel puțin primul semestru să se mute în spațiul virtual, urmând ca pe parcurs să se decidă și situația pentru cel de-al doilea.

Ministrul Educației a spus că pe 8 februarie școlile și-ar putea relua activitatea în sistem clasic, însă deocamdată nu există o decizie oficială în acest sens. Rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu își dorește ca studenții să se întoarcă la facultate și activitatea să se desfășoare în condiții normale, însă nu crede că se va întmpla acest lucru. Până atunci însă, colocviile și examenele vor fi susținute online, cu excepția lucrărilor practice.

Examenele de finalizare a studiilor se vor susține însă față în față. În februarie ar urma ca absolvenții unor programe de master să susțină dizertația. Indiferent de decizia autorităților, susținerea lucrării de va face clasic, însă cu programarea studenților și respectarea măsurilor de protecție.

Același lucru se va întâmpla și cu susținerea examenului de licență. Chiar dacă școlile vor continua în online, obținerea diplomelor se va face doar cu examene în fața comisiilor.

Studenții, la fel ca și elevii au început cursurile pe 11 ianuarie, după vacanța de iarnă. Unii dintre aceștia susțin în prezent colocviile, urmând ca în februarie să intre în sesiune, folosind una dintre cele două platforme de care dispune UCB Târgu Jiu.