Președintele USLI susține testarea elevilor și profesorilor

Propunerea ca școlile să rămână închise până la data de 8 februarie, iar cursurile să continue în mediul online, a fost aprobată miercuri, în Ședința de Guvern. La finalul acestei ședințe, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că își dorește ca elevii să revină în sălile de clasă începând cu al doilea semestru, însă în funcție de evoluția situației epidemiologice.

Liderul de Sindicat al profesorilor, Constantin Huică, consideră că această decizie a fost luată în urma iresponsabilității de care au dat dovadă autoritățile. În viziunea lui Huică, acestea nu au fost capabile să prevină situația critică, neluând măsuri atunci când era cazul.

Liderul USLI Gorj este de părere că, la începutul anului școlar, profesorii și elevii trebuiau supuși testării, tocmai pentru a se evita situația actuală.

Decizia de reluare a cursurilor față în față depinde însă și de un alt factor: numărul cadrelor didactice care optează pentru imunizare.

Până la data de 15 ianuarie, Inspectoratele Școlare Județene trebuie să întocmească tabele cu personalul didactic și auxiliar care dorește vaccinarea anti-COVID-19.

Președintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj consideră că atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să fie testați înainte de reluarea cursurilor față în față. Mai mult decât atât, Huică susține că este normală o testare înainte de vaccinare , pentru a nu se administra vaccinul celor care sunt infectați sau care prezintă deja anticorpi.

Huică mai spune că vaccinarea este un act medical confidențial, fiind o decizie proprie.

Testarea și vaccinarea tuturor cadrelor didactice și a elevilor, la nivelul Gorjului nu ar fi posibilă în condițiile actuale. Deși capacitatea de testare este una destul de mare, la nivelul județului se efectuează zilnic sub 200 de teste, iar numărul de doze de vaccin ajunse în județ este destul de scăzut – sub o mie, fiind destinate exclusiv personalului medical.