ianuarie 2021


No Image

S-au intensificat controalele

La nivel național, polițiștii și jandarmii au aplicat în ultimele 24 de ore peste 5.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape un million de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele…



No Image

Planuri pentru Fondul de Tranziție Justă

Până în 2030 românia trebuie să scadă nivelul emisiilor de CO2, iar gorjul și Hunedoara sunt două dintre județele care produc cele mai mari cantități de noxe. Pe de altă parte, mineritul și energia sunt…


No Image

Gorjenii, alimentația și nutriția

Respectarea unui plan alimentar bine pus la punct și consumul a minim 2 litri de apă pe zi reprezintă cele două reguli de bază ale menținerii unui organism sănătos capabil să lupte cu orice agent…




No Image

O nouă Asociație pentru județul Gorj

Senatorul Ion Iordache a venit cu propunerea înfințării unui department de consultanță pentru atragerea fondurilor europene, sprijinind astfel cele 5 Grupuri de Acțiune Locală din județul Gorj. În acest sens se va înființa o nouă…


No Image

Sub 1.000 de pacienți la ATI-COVID

România a înregistrat azi un număr de 2.901 noi cazuri covid din cele peste 31.000 de probe prelevate. 31.294  de teste au fost efectuate la nivel național, astfel că rata de pozitivare este de aproximativ…