19 cazuri noi COVID în Gorj

România a înregistrat azi un număr de 4.875 noi cazuri covid, din cele peste 24.000 de probe prelevate. 24.822 de teste au fost efectuate la nivel național, astfel că rata de pozitivare este de aproximativ 19,6%.

Numărul deceselor COVID rămâne însă destul de ridicat. 127 români au murit în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Numărul românilor aflați în stare gravă la terapie intensivă se află în scădere, 1.149 fiind internați în acest moment.

Până astăzi, 30 decembrie, pe teritoriul României, peste 627.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate.

554.056 pacienți au fost declarați vindecați, iar 15.596 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

La nivelul județului Gorj, numărul de noi cazuri raportate este 19.

Din nefericire a fost înregistrat un deces. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani care prezenta și alte afecțiuni medicale.

De la începutul pandemiei, 5.033 de persoane au fost confirmate pozitiv pe raza județului Gorj.

4.684 gorjeni s-au vindecat, iar 251 au decedat.

În ceea ce privește coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, județul Gorj înregistrează 0,6 la mie, fiind situat în scenariul verde.

Cea mai mică rată de infectare înregistrată este în județul Harghita, 0,39 la mie, iar la polul opus județul Ilfov înregistrează cea mai mare rată de incidență 4,84.