ActualitateSliderUltima ora

Record pacienți COVID internați la ATI

România a înregistrat azi un număr record de pacienți aflați în stare gravă la ATI. 1.297 de pacienți sunt internați în acest moment la Terapie Intensivă.

În ultimele 24 ore, la nivel național, un număr de 5.697 noi cazuri pozitive COVID-19 au fost depistate. 28.099 de teste au fost efectuate, astfel că rata de pozitivare a testelor este de 20,27%.

107 români au murit în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Până în prezent pe teritoriul României, peste 577.000  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate.

477.139 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 13.969 au decedat.

La nivelul județului Gorj, numărul de noi cazuri raportate este 23.

Din nefericire au fost înregistrate două decese. Este vorba despre un bărbat și o femeie, în vârstă de 71, respectiv 80 de ani, ambii prezentând afecțiuni medicale.

De la începutul pandemiei, 4.828 de persoane au fost confirmate pozitiv pe raza județului Gorj.

4.471 de gorjeni s-au vindecat, iar 234 au decedat.

În ceea ce privește coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, județul Gorj înregistrează 0,86 la mie. Cea mai mică rată de infectare la nivel național se înregistrează în Harghita 0,84, iar la polul opus, cea mai mare rată de infectare este la nivelul municipiul București 6,64.

Articole similare

Back to top button