Atenție la drum!

Iarna și-a făcut deja simțită prezența în mare parte a țării, iar șoferii sunt nevoiți să treacă la anvelopele de iarnă, pentru a nu risca amenzi.

Având în vedere avertizările meteo de la nivelul județului Gorj, care se referă la condiții meteo nefavorabile, Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a transmis cetățenilor câteva recomandări pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

În condițiile în care partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei, echiparea autoturismelor cu anvelope de iarnă este obligatorie.

Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă, și reținerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În condiţii de temperaturi scăzute, chiar şi când drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului. De aceea, conducătorii auto trebuie să evite deplasările pe drumurile publice, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean  transmit tuturor conducătorilor de autovehicule și o serie de sfaturi pentru această perioadă.

Recomandările sunt transmise tocmai pentru conștientizarea tuturor participanților la traficul rutier, privind urmările și pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic.