ActualitateSliderUltima ora

Slujba de Sfântul Andrei în Piața Prefecturii

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit în fiecare an la data de 30 Noiembrie. Sfântul Andrei reprezintă o sărbătoare specială pentru români pentru că este considerat a fi ocrotitorul lor. Sfântul Andrei este primul dintre apostoli care a propovăduit Evanghelia la geto-daci, pe teritoriul Dobrogei, motiv pentru care este considerat ca cel care a creștinat poporul român.

Zeci de credincioși gorjeni s-au adunat astăzi în Piața Prefecturii pentru a participa la slujba oficiată de preoți ai Bisericii “Sfinții Voievozi” din Târgu-Jiu.  Slujba a fost oficiată in aer liber, credincioșii s-au închinat în fața icoanelor făcătoare de minuni, iar ulterior au fost miruiți și au primit anafură în pachețele de la preoți.

Pentru români, sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei este una foarte importantă. Sfântul Andrei este cunoscut și drept „Cel Dintâi Chemat”, fiind considerat de cetățeni și ca „cel mai apropiat prieten al Mântuitorului”.

Există o tradiție folclorică care vorbește despre popasul făcut de Sfântul Andrei în Dobrogea, într-o comună în apropiere de granița dintre România și Bulgaria. Conform legendei, există două peșteri care ar fi servit apostolului și însoțitorilor săi drept adăpost.

Zecile de persoane care au participat astăzi la slujba au respectat de asemenea cu strictețe măsurile de prevenire și combatere a răspândirii pandemiei COVID-19. Preoții au pus accentul și pe distanțarea socială, atenționând continuu credincioși să păstreze distanța obligatorie de 2 metri.

Articole similare

Back to top button